Craioveanu rămâne optimist deşi pandemia îl ţine în casă. Fostul fotbalist român Gică Craioveanu a declarat pentru cotidianul „El Mundo Deportivo“ că pandemia de coronavirus îl ţine în casă la Madrid, însă rămâne optimist în ciuda situaţiei neplăcute.
Sunt la Madrid şi situaţia este cât se poate de neplăcută, dar sunt o persoană optimistă, iar autoizolarea o suport cât pot de bine. Cei de la Netflix ar trebui să-mi plătească o avere, şi cei de la YouTube la fel, pentru că ascult multă muzică. Sunt alături de copii şi toate acestea ne-au prins în epicentrul pandemiei
a afirmat directorul de imagine al clubului Universitatea Craiova.
„Grande“ merge doar la cumpărături, în rest nu iese din casă: „Este o situaţie care ne-a scos din comunitatea noastră, din rutina noastră de zi cu zi. Avem nevoie de toată puterea din lume pentru a o înfrunta“.
Șocat de numărul morților din Spania
Fostul jucător al echipelor Real Sociedad, Villarreal şi Getafe a afirmat că în Spania şi în special la Madrid este „o nebunie“. El este surprins că ţara trece printr-o astfel de situaţie.
Nu mă aşteptam să se întâmple acest lucru în Spania. Am considerat întotdeauna că are una dintre cele mai bune asistenţe medicale din lume.
a remarcat Craioveanu.
El a spus că preferă să nu vorbească prea mult despre coronavirus, ci despre fotbal.
Este mai bine să ieşim puţin din acest coşmar şi să vorbim despre ceea ce ne place. Sincer, văd încă două luni de pauză în fotbal, pentru că situaţia nu s-a stabilizat. La Liga şi jucătorii doresc revenirea fotbalului, deoarece este unul dintre lucrurile care ne oferă bucurie. Trebuie să existe însă o perioadă de pregătire atunci când se vor relua competiţiile, dar va fi dificil. În iunie, România are play-off pentru EURO 2020, pe care ce să facă, să îl joace fără cei mai buni jucători ai săi?
a declarat fostul golgheter al Diviziei A.
Televiziune prin internet – Best IpTv România
Gică Craioveanu: Pauza competițională te înnebunește
Craioveanu crede că toată lumea e afectată de suspendarea competiţiilor.
Barca şi Atletico au făcut apel la şomaj tehnic. Liga a pierdut 680 de milioane de euro, dar cel mai rău a fost pentru Real Sociedad, deoarece era în formă. Pauza competiţională te înnebuneşte, nu este uşor de gestionat. Real Sociedad este echipa care juca cel mai bine în Spania în ceea ce priveşte fotbalul şi calitatea jocului. Este o echipă care marchează şi dacă eşti adversară, te ameţeşte, deoarece modul său de joc este foarte frumos. Antrenorul Imanol a făcut multe pentru echipă şi jucătorii care au înţeles mesajul. Ca fan al Realului vă spun că am fost încântat. O finală Athletic – Real Sociedad fără oameni nu are nimic, nu are viaţă. Prefer să nu se joace! Nu are niciun sens să se joace dacă le interzici oamenilor să meargă la meci, după ce au fost alături de echipă tot anul.
a menționat „Gicanul“.
Finala Cupei Spaniei, dintre Real Sociedad şi Athletic Bilbao, era programată pe 18 aprilie. A fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, ca şi restul competiţiilor sportive din Spania.
Craioveanu rămâne optimist deşi pandemia îl ţine în casă
Sursa: https://www.mundodeportivo.com
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Abonează-te la blog prin email
Pe lângă rețelele de socializare precum Facebook, Twitter, Instagram și canalul nostru video YouTube. Nou, acum avem și canal Telegram.