Om de afaceri mort în urma exploziei autoturismului în care se afla!

Diaspora Madrid

Om de afaceri mort în urma exploziei autoturismului în care se afla la Arad

Arad, bomba, Crimatex, explozie masina, Ioan Crisan, mort, om de afaceri, parcare, Romania, Sergiu Bîlcea

Om de afaceri mort în urma exploziei autoturismului în care se afla! O maşină a explodat în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, sâmbătă dimineaţă. Înăuntru a fost găsită de pompieri o persoană carbonizată, în timp ce poliţiştii cred că autoturismul a fost incendiat.

Pompierii au intervenit pe Calea Aurel Vlaicu, în urma unui apel la 112, care anunţa producerea exploziei în parcarea unui supermarket aflat la parterul unui bloc.

“În momentul sosiri echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent şi generalizat. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute. După stingerea incendiului, a fost găsită în interiorul maşinii o victimă decedată. Aceasta nu a putut fi identificată din cauza deteriorării cadavrului în urma incendiului”; a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Totuși, din primele cercetări, se pare victima ar fi Ioan Crișan. Acesta era patron al firmei Crimatex și fost socru al deputatului Sergiu Bîlcea. Autoturismul care a explodat îi aparține lui Ioan Crișan. Așadar, sunt șanse foarte mari ca victima din interior să fie chiar el.

Momentul în care mașina afaceristului, Ioan Crişan din Arad, explodează!

Surse din zona anchetatorilor care cercetează cazul, au spus că există posibilitatea ca explozia să fi fost provocată de o bombă. În acest sens mai mulți martori au informat că ar fi văzut un bărbat care ar fi umblat la mașina afaceristului, înainte ca acesta să se urce în ea. Se presupune că acea persoană ar fi montat un material explozibil, aceasta fiind de altfel una dintre ipotezele de lucru ale anchetatorilor.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean a anunţat ulterior că maşina a fost incendiată, iar victima este un bărbat de 66 de ani, din Arad, care locuia în zonă.

Vezi și:

Mașina premierului spaniol, Pedro Sanchez, atacată la heliportul din Ceuta (video)

Măsurile prin care muncitorii din diaspora ar putea reveni în România. Tinerii fermieri, până în luna iulie

Români blocaţi pe aeroporturile din Spania după ce România a inclus această ţară în lista galbenă

“Am fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba despre un autoturism incendiat, iar în interior se afla un bărbat decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ.

Conform sursei citate, “conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta”.

Echipa de specialişti este coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe.

Sursa: stiriletransilvaniei.ro

Om de afaceri mort în urma exploziei autoturismului în care se afla!


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Abonează-te la blog prin email.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.

Lasă un comentariu