Nicoleta Clara, o femeie în vârstă de 41 de ani, de origine română, a fost ucisă cu un cuțit de către iubitul său în orașul Alovera, din Guadalajara. După ce a înjunghiat-o pe femeie, bărbatul a sunat la poliție pentru a-și mărturisi crima. Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă, 29 mai.
La orele 22:35, serviciul de urgență 112 din Castilla-La Mancha a primit un apel care avertiza moartea unei femei de 41 de ani din Alovera (Guadalajara). Potrivit primelor informații din anchetă, partenerul de 54 de ani, de origine spaniolă, a atacat-o cu un cuțit pe Nicoleta chiar în locuința lor. Imediat după atac, bărbatul a sunat la serviciul de urgență.
–> Sărbători legale în Spania!
La faţa loculului s-au deplasat agenți ai Gărzii Civile și ai Poliției Locale, precum și o ambulanţă, însă medicii nu au mai putut să facă nimic pentru Nicoleta.
Poliţiştii l-au arestat pe individ. Bărbatul nu avea antecedente penale, au mai spus anchetatorii. Nu se ştie deocamdată motivul care l-a împins să comită această faptă.
Consiliul municipal Alovera a ținut un minut de reculegere pentru Nicoleta Clara, la ora 12.00, duminică, în Plaza Mayor. „Condamnăm cu tărie acest act brutal și ne arătăm respingerea față de această tragedie”, a spus viceprimarul Juan Antonio Ruiz.
Nicoleta Clara, o româncă de 41 de ani ucisă cu un cuțit în Alovera
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Abonează-te la blog prin email.
Urmărește DiasporaMadrid.com pe WhatsApp, Telegram şi Google News!
Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.