Șase ani de închisoare pentru românul care i-a tăiat gâtul fratelui în Spania! Românul care în septembrie 2020 i-a provocat moartea fratelui său, tăindu-i gâtul cu un cuțit, a acceptat o pedeapsă de șase ani și șase luni de închisoare. Acuzatul a ajuns la un acord cu Parchetul. Astfel, procesul care era programat pentru joia viitoare la Tribunalul Provincial din A Coruña și cu intervenția unui juriu nu va mai avea loc în cele din urmă.
Pedeapsa este cea minimă prevăzută pentru infracțiunea de omor. Pentru acest caz s-au apreciat circumstanțele atenuante ale mărturisirii și ale stării de ebrietate. Crima a avut loc într-un apartament din orașul Sigüeiro. Cei care îl cunosc pe deținutul (C.G.), au spus că erau obișnuiți să-l vadă sub influența alcoolului. Dar, întotdeauna era liniștit și calm. De asemenea, au fost și cei care și-au amintit că a avut mai multe altercații în barurile din zonă.
Tragedia s-a produs pe fondul consumului excesiv de alcool
Septembrie 2020. Victima tocmai ce sosise cu o zi înainte din România și urma să petreacă ceva timp împreună cu fratele lui. Cei doi bărbați, în vârstă de 58 și 55 de ani, au ieșit să ia cina în oraș. După ce au consumat băuturi alcoolice în diferite locații, s-au întors acasă. Apartamentul unde s-a întâmplat tragedia este situat la numărul 26, strada O Portiño. La domiciliul agresorului au continuat să bea un lichior de casă cu grad ridicat de tărie, tipic românesc.
La primele ore ale dimineții, când amândoi erau deja beți, s-au luat la ceartă! Între timp s-a ajuns la un schimb de lovituri, până când, la un moment dat, unul dintre ei a mânuit un cuțit și i-a tăiat fratelui său gâtul. Tăietura, pe o lungime de 13,5 centimetri și o adâncime de 3,5 centimetri, i-a afectat artera carotidă. Aceasta i-a provocat o hemoragie abundentă care i-a provocat moartea.
Agresorul, când și-a dat seama că fratele său murise, a încercat să ceară ajutor cu telefonul mobil al victimei. Bărbatul nu a mai reușit să facă acest lucru deoarece acesta era închis. Ulterior, a adormit din cauza stării de ebrietate.
Când s-a trezit a doua zi, s-a prezentat la tribunalul din Oroso, unde a mărturisit crima și și-a asumat răspunderea pentru aceasta.
Un cadou pentru persoanele care iubesc teatrul de la piciordeplay.ro
Apel video către România
În apropierea casei a venit și o femeie, vizibil nervoasă, interesată de cele întâmplate. Aceasta a spus că îi cunoaște pe cei doi frați de ani de zile și că l-a văzut pe unul dintre ei luni. În același timp, femeia era în convorbire video cu o persoană din România care îi cerea insistent informații despre cei doi frați.
Persoana de la celălalt capăt al firului era fiica defunctului, identificat ca fiind Emil, în timp ce unchiul său, C.G., era presupusul autor al morții acestuia.
Femeia s-a prezentat unuia dintre agenți, care, după ce i-a ascultat povestea, a însoțit-o în interiorul proprietății. Anterior, aceasta a declarat că îl cunoștea pe presupusul autor de mai bine de zece ani. De altfel, o parte din familia acestuia a locuit în Sigüeiro pentru anumite perioade de timp, astfel încât avea o relație de prietenie cu aceștia.
Femeia a confirmat problemele deținutului cu alcoolul și faptul că familia decedatului nu știa dacă acesta sosise la Sigüeiro.
Avocat român în Spania. Servicii juridice pentru românii din diaspora!
Șase ani de închisoare pentru românul care i-a tăiat gâtul fratelui
Acuzatul se află în închisoarea Teixeiro din 24 septembrie 2020. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Parchetul a cerut despăgubiri de 110.500 de euro pentru fiica victimei și de 58.000 de euro pentru soția sa.
De asemenea, trebuie să le achite și cheltuielile de transfer, înmormântare, funeralii și repatriere a decedatului. Rudele au refuzat să se prezinte în acest caz în calitate de acuzatori particulari, dar și-au exprimat dorința de a se constitui ca părți vătămate.
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Abonează-te la blog prin email.
Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.
Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.