Marcarea Zilei Naționale a României la Strasbourg

Diaspora Madrid

Marcarea Zilei Naționale a României la Strasbourg

Consiliul Europei, Consulatul General, marcarea, Romania, Strasbourg, ziua nationala

Marcarea Zilei Naționale a României la Strasbourg. Ziua Națională a României a fost marcată la Strasbourg printr-o recepție organizată la 2 decembrie 2022, de către Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Consiliului Europei și Consulatul General al României la Strasbourg.

Evenimentul, desfășurat în pavilionul Josephine, important reper arhitectural și cultural al orașului Strasbourg, a reunit peste 300 de invitați. Înalți funcționari din cadrul Consiliului Europei, ambasadori și membri ai corpului diplomatic acreditat pe lângă această organizație internațională, reprezentanți ai comunității românești din Alsacia și Lorena, precum și din landul german Baden-Wurtenberg, oficialități regionale și locale franceze, primari ai unor localități din Alsacia și Lorena pe teritoriul cărora se află necropole în care sunt înhumați militari români căzuți în Primul Război Mondial, reprezentanți ai mediului academic și cultural din Strasbourg.

În deschidere, Corala Asociaţiei Culturale Ortodoxe Române din Strasbourg, dirijată de Părintele Vasile Iorgulescu, a intonat imnurile de Stat ale României și Franței. De asemenea s-a intonat și Oda Bucuriei – imnul Consiliului Europei și al Uniunii Europene.

Vezi și: Calendarul spaniol cu sărbători legale în 2023!

Mesajul Ambasadorului Ion I. Jinga

În alocuțiunea sa, Ambasadorul Ion I. Jinga, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Consiliul Europei, a evocat semnificația momentelor istorice petrecute cu 104 ani în urmă. Momente care au culminat cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, precum și provocările actuale la adresa păcii și ordinii internaționale bazate pe reguli, subliniind atașamentul profund al României față de valorile democratice și principiile fundamentale ale Consiliului Europei:

“Visul românilor de a trăi împreună, într-un singur stat unitar a animat timp de secole idealul unității naționale. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a arătat că imposibilul devine posibil atunci când obiectivul urmărit este legitim. Ieri am fost la Cimitirul Militar din Soultzmatt, unde se află cea mai mare necropolă românească din Franța, pentru a aduce un omagiu celor peste 800 de soldați români căzuți în Primul Război Mondial care se odihnesc acolo. Marea Unire și România modernă s-au clădit și pe osemintele lor. După Marea Unire, România a fost definită de diversitate, multiculturalism și valori democratice. Transformările profunde înregistrate de România după revenirea la democrație în decembrie 1989 sunt recunoscute în Rezoluția adoptată la 13 octombrie 2022 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care felicită România pentru respectarea standardelor democratice ți o consideră un exemplu de bune practici europene”.

Ambasadorul Ion I. Jinga.

Ambasadorul Jinga a amintit, totodată, împlinirea a 160 de ani de la crearea diplomației române moderne, precum și aniversarea, în 2023, a 30 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei.

O bibliotecă românească a fost inaugurată în orașul lui Cervantes

Mesajul Consulul General al României la Strasbourg, Remus Mărășescu

Consulul General al României la Strasbourg, Remus Mărășescu, a vorbit despre legăturile istorice dintre țara noastră și Alsacia, precum și despre comunitatea românească stabilită în regiune. O comunitate solidă, creativă, solidară, ce contribuie la prosperitatea țării gazdă și onorează imaginea României în străinătate.

La rândul său, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei, Bjorn Berge, a apreciat în termeni elogioși contribuția remarcabilă pe care România o aduce la promovarea valorilor fundamentale ale Organizatiei: democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului.

A salutat angajamentul ferm al României în favoarea multilateralismului şi respectării ordinii internaţionale bazate pe reguli. De asemenea, şi implicarea ţării noastre în diferitele mecanisme internaţionale de cooperare.

Nu în ultimul rând, a amintit recenta întrevedere cu ministrul român al Culturii. Acesta remarcând bogata istorie şi cultură a țării noastre. De asemenea, și succesul Programului Consiliului Europei privind lupta împotriva criminalităţii cibernetice (C-PROC), cu sediul la București.

Alocație pentru copii în Spania. Cum o soliciți dacă părintele lucrează legal!

Sursa: COMUNICAT DE PRESĂ

Marcarea Zilei Naționale a României la Strasbourg


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Abonează-te la blog prin email.

Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!

Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.

Lasă un comentariu