Ghidul Venitului Minim Vital în Spania. Venitul minim vital (în spaniola – IMV) este o prestație necontributivă acordată de sistemul de securitate socială. Aceasta vizează prevenirea riscului de sărăcie și excludere socială în cazul persoanelor care trăiesc singure sau integrate într-o unitate de convieţuire. Și atunci când se află într-o situație vulnerabilă din cauza lipsei de resurse economice suficiente pentru acoperirea nevoilor de bază.

DURATĂ:

Durata perceperii IMV va fi prelungită atâta timp cât persistă situația de vulnerabilitate economică. Și același timp cât sunt menținute cerințele care au creat dreptul la acordarea sa.

CÂND SE POATE SOLICITA:

Poate fi solicitat începând cu data de 15 iunie 2020. S-a stabilit, de asemenea, că cererile depuse în primele trei luni (până pe 15 septembrie) să aibă efecte economice începând cu data de 1 iunie 2020, cu condiția ca cerințele să fie îndeplinite din acea dată.

UNDE SE SOLICITĂ:

IMV a fost configurat ca o prestație de securitate socială. De aceea va fi solicitat de la Institutul Național de Securitate Socială (INSS).

În plus, după semnarea acordurilor planificate, se intenționează  să poată fi accesat prin primării.

În Țara Bascilor și Navarra poate fi solicitat direct Comunității Autonome.

CUM SE SOLICITĂ:

Datorită suspendării momentane a birourilor din cauza stării de urgență, la acest moment există două posibilități de solicitare pe cale electronică:

Dacă nu aveți un certificat digital

  • puteți utiliza serviciul activat de Institutul Național de Securitate Socială pentru solicitarea fără certificat, prin intermediul Oficiului Electronic (Sede Electronica). Se va deschide un formular în care vor fi completate datele solicitantului și ale eventualelor beneficiari care fac parte din unitatea de convieţuire, documentele de identificare și documentația necesară pentru soluționarea cererii.

Dacă aveți un certificat electronic sau cl@ve

  • îl puteți solicita prin intermediul Oficiului Electronic al Securității Socială, atașând documentația necesară și completând informațiile din formular.

A doua opțiune este cea mai recomandată, de aceea s-a creat posibilitatea să fie utilizată prin intermediul unei alte persoane care are să aibă un certificat electronic sau cl@ve, și care va acționa în calitate de reprezentant al solicitantului.

Oficiul Electronic al Securității Sociale a pus la dispoziția utilizatorilor un asistent virtual și un număr special de telefon:

  • 900 20 22 22 – poate fi apelat în intervalul orar 09.00 – 14.30 horas, de luni până vineri
  • un simulator, pentru a ști dacă aveți dreptul să primiți prestația și care ar fi suma estimată corespunzătoare:  https://ingreso-minimo-vital.seg-social-innova.es/simulador.  

De asemenea, cererea și documentația vor putea fi trimise și prin corespondență obișnuită, prin poștă.

Se va putea solicita și prin intermediul primăriilor după semnarea acordurilor prevăzute cu acestea.

Documente necesare pentru solicitarea IMV:

  • pentru atestarea identității: carte de identitate/DNI, certificat de naștere;
  • pentru acreditarea rezidenței legale în Spania: certificatul de rezidență, card de membru de familie cetățean UE sau autorizație de rezidență;
  • pentru dovedirea domiciliului în Spania: certificatul de înscriere a domiciliului la primărie (empadronamiento);
  • pentru acreditarea conviețuirii: certificatul de înscriere a domiciliului la primărie; cartea de familie (libro de familia); certificatul de registru civil sau de căsătorie/continuitate a căsătoriei; înscrierea în registru ca pereche de drept (pareja de hecho).

Institutul Național de Securitate Socială va proceda la soluționarea dosarului și notificarea rezultatului către persoana solicitantă într-un termen de maxim trei luni de la data de înregistrare a dosarului.

După expirarea termenului menționat, dacă nu a fost făcută o rezoluție expresă, se consideră că cererea a fost respinsă prin tăcere administrativă.

TITULARI ȘI BENEFICIARI DE IMV:

Pot fi titulari de IMV:

Persoanele cu deplină capacitate de acțiune, care îl cer și îl primesc în nume propriu sau în numele unei unități de conviețuire. Sunt prevăzute următoarele situații:

  • persoanele de peste 23 de ani și sub 65 de ani care trăiesc singure; atâta timp cât nu sunt unite cu o altă persoană prin căsătorie sau ca parteneri de drept (pareja de hecho) sau nu fac parte dintr-o altă unitate de conviețuire;
  • persoanele sub 23 de ani care trăiesc singure și au fost victime ale violenței de gen sau traficului de persoane și exploatării sexuale;
  • minori emancipați cu vârsta sub 23 de ani, care au copii dependenți minori;
  • persoane peste 65 de ani care locuiesc cu minori sau persoane cu invaliditate aflate legal în responsabilitatea lor.

În același domiciliu pot exista maximum doi titulari.

Pot fi beneficiari ai IMV:

  • Toate persoanele care sunt membre ale unității de conviețuire.

Unități de conviețuire:

  • alcătuită din toate persoanele care locuiesc în același domiciliu și care sunt unite între ele prin legătură conjugală sau ca parteneri de drept sau printr-o legătură până la al doilea grad de rudenie, afinitate, încredinţare în vederea adopţiei sau asistenţă maternală permanentă;
  • alcătuită dintr-o persoană care este victimă a violenței de gen care și-a părăsit domiciliul familiar însoțită de copiii sau minorii aflați în încredinţare în vederea adopţiei sau asistenţă maternală permanenta și a rudele până la al doilea grad de rudenie sau afinitate;
  • alcătuită dintr-o persoană care a inițiat procedurile de separare sau divorț, însoțită de copiii sau minorii aflați în încredinţare în vederea adopţiei sau asistenţă maternală permanentă și rudele până la al doilea grad de rudenie sau afinitate;
  • alcătuită din două sau mai multe persoane cu vârste cuprinse între 23-65 de ani, care, fără să aibă o legătură dintre cele prevăzute mai sus, locuiesc în același domiciliu în condiții care sunt stabilite legal.

Familiile monoparentale – protecție suplimentară:

Familiile monopatentale vor beneficia de un supliment adițional de 100 euro/lună pentru fiecare copil minor.

Beneficiarii de ajutor economic pentru minor aflat în îngrijire:

Securitatea Socială va acorda din oficiu IMV familiilor beneficiare ale acestui ajutor, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

CERINȚE GENERALE DE ACCES:

Pe lângă cerințele de vârstă indicate mai sus, au fost stabilite următoarele cerințe generale:

1. Reședința continuă și neîntreruptă în Spania cel puțin un an înainte de depunerea cererii; reședința legală în țară în cazul cetățenilor străini.

Se înțelege că o persoană își are reședința obișnuită în Spania, chiar dacă a avut șederi în străinătate. Atât timp cât acestea nu depășesc nouăzeci de zile calendaristice pe parcursul fiecărui an calendaristic sau când absența de pe teritoriul spaniol este motivată de cauze de boală justificate în mod corespunzător.

2. Pentru solicitanții care locuiesc singuri, neintegrați într-o unitate de conviețuire, este necesar să fi trăit independent de părinți cel puțin trei ani înainte de depunerea cererii.

3. În cazul unităților de conviețuire, să fi fost formate cu cel puțin un an înaintea solicitării.

4. Să fi fost solicitate anterior toate prestațiile la care se putea avea dreptul.

5. Să fie înregistrat în căutarea unui loc de muncă, dacă solicitantul este șomer în momentul solicitării.

6. Îndeplinirea condițiilor de vulnerabilitate economică stabilite pentru lipsa de venituri sau bunuri suficiente:

  • când media lunară totală a veniturilor anuale corespunzătoare anului precedent ale persoanei beneficiare sau ale totalului de membri ai unității de conviețuire este mai mică cu cel puțin 10 euro decât suma lunară a venitului garantat prin prestația care corespunde în funcție de modalitatea de calcul și numărul de membri ai unității de conviețuire.
  • salariile sociale, veniturile minime de inserție sau subvențiile similare de asistență socială acordate de comunitățile autonome nu vor fi calculate ca venit.
  • practic, toate tipurile de venituri ale unei unități de conviețuire sunt considerate ca venituri preexistente, cu excepția burselor, a ajutorului pentru locuințe sau a ajutoarelor sociale acordate de comunitățile autonome.

În general, vor fi luate în considerare veniturile obișnuite și nu cele punctuale.

Pentru recunoașterea prestației se va ține cont de veniturile anului imediat anterior, deși, pentru a analiza și soluționa situațiile de vulnerabilitate generate de pandemia COVID-19, poate fi luată în considerare și situația veniturilor din anul 2020.

CERERI PENTRU LIPSA DE VENITURI ADRESATE ÎN 2020:

În mod excepțional, și atunci când nu sunt beneficiari ai prestațiilor sau subvențiilor pentru șomaj, în scopul exclusiv al calculului veniturilor, cererile pot fi depuse până la 31 decembrie 2020 în cazurile de vulnerabilitate economică care au apărut în cursul anului curent.

Aceasta înseamnă că, în prezent, norma exclude accesul la IMV prin acest mijloc pentru persoanele care beneficiază de o prestație de șomaj contributivă sau de asistență socială.

Pentru a acredita provizoriu îndeplinirea cerinței de venituri, se va lua în considerare partea proporțională a veniturilor pe care unitatea de conviețuire a avut-o în anul 2020, atât timp cât în anul precedent nu au depășit jumătate din limitele de venit net stabilite în general pentru unitățile de conviețuire menționate anterior și ale căror venituri nu depășesc limitele pentru întreaga unitate de conviețuire cu mai mult de 50 la sută în 2019, în termenii stabiliți în Decretul- Regal lege 20/2020.

În acest caz, datele conținute în fișierele și bazele de date de la securitate socială care permit verificarea situației menționate pot fi luate ca referință de venit pentru anul 2020 sau, în lipsa acestora, cele care apar în declarația pe propria răspundere.

Nu vor fi îndeplinite condițiile de vulnerabilitate economică:

  • dacă persoana beneficiară este proprietară de bunuri, reprezentând o sumă egală sau de trei ori mai mare decât suma corespunzătoare garantată pentru venitul minim vital pentru un beneficiar individual. În calcularea bunurilor, reședința obișnuită a proprietarului și a unității de conviețuire sunt excluse;
  • în cazul unităților de conviețuire, se va înțelege că această cerință nu este îndeplinită atunci când componenții sunt proprietari de active cu o valoare egală sau mai mare decât valoarea IMV-ului corespunzător;
  • de asemenea, vor fi excluse de la accesul la venitul minim vital, indiferent de valoarea activelor, beneficiarii individuali sau persoanele care sunt integrate într-o unitate de conviețuire în care oricare dintre membrii săi este administrator al unei societăți comerciale;
  • când beneficiarul individual este proprietar de bunuri cu o valoare egală sau de trei ori mai mare decât suma corespunzătoare garantată pentru venitul minim vital pentru un beneficiar individual;
  • în cazul unităților de conviețuire (UC), se înțelege că această cerință nu este îndeplinită atunci când membrii sunt proprietari de bunuri evaluate cu o valoare egală sau mai mare decât valoarea IMV-ului corespunzător.

COMPATIBILITATEA IMV CU ALTE VENITURI:

IMV este compatibil cu veniturile minime acordate de comunitățile autonome. Astfel IMV se va stabili pentru unitățile de conviețuire care îndeplinesc cerințele. Comunitățile autonome vor putea completa aceste venituri, în modul în care consideră că este adecvat.

Sunt avute în vedere stimulente pentru ocuparea forței de muncă:

  • atunci când titularul prestației nu are un loc de muncă și îl găsește;
  • devine lucrător independent;
  • în cazul în care este angajat, atunci când salariul crește (valoarea prestației acordate ca IMV va fi redusă cu o sumă mai mică). În acest caz, trebuie anunțată Securitatea Socială.

CUANTUMUL IMV:

Cuantumul IMV-ului va fi egal cu diferența dintre veniturile unității de conviețuire și veniturile garantate în funcție de numărul de persoane care o compun.

Informațiile pot fi accesate și în format PDF aici.

Ghidul Venitului Minim Vital în Spania

Sursa: https://madrid.mae.ro


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16″ custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Suntem prezenți și pe rețelele de socializare precum:

Facebook, Twitter, Instagram, VK, tecunosc și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu