Au transformat și ANCOM în poliție politică. Pe lângă CNCD și altele. Cenzura e tipică dictaturilor. Vă dau două exemple de știri false : „Cristos a înviat” și „Omul se trage din maimuță”.
Îmi aduceți dovezi și justificați legal interzicerea acestor știri.
Se poate ca vreo comisie de stat să decidă că acestea sunt false și să interzică prin lege răspândirea lor.
Dar știu că vorbesc degeaba. Starea de urgență le permite să încalce orice drept și libertate, inclusiv libertatea de conștiință și exprimare, inclusiv libertatea presei.
Asta în timp ce presa centrală, televiziunile, mass media aservită politic și proguvernamentală sunt pline de mizerie, de falsuri, manipulare și minciuni.
Și în timp ce cetățenii acceptă orice. Asta în numele eradicării bolilor. De parcă o știre falsă, o opinie diferită te îmbolnăvește și zădărnicește vindecarea.
Apoi, cine decide falsitatea știrilor, conform căror criterii ? Orice știre conține un eveniment și opinia despre el. Despre unele evenimente nu poți aduce dovezi ca la tribunal, iar opinia e la liber. Poți spune orice prostie, venită poate din ignoranță, din anxietate, din greșeală, din nebunie, din reavoință, din filozofia ta despre lume.
Ce importanță are ?
Vă fac o listă cu prostiile, nebuniile și minciunile spuse de politicieni de-a lungul istoriei ?
Prin cenzura carantinei e evident că se creează precedentul pentru pumnul în gură al dictaturii, în care o comisie va decide ce e adevărat și ce e fals.
Bruiajul postului Europa Liberă pe vremea comunismului face parte din aceeași categorie cu blocarea acestor site-uri.
Și nu contează părerea mea despre conținutul site-urilor blocate, ci principiul, drepturile fundamentale și libertatea.
Întrebarea e : acum puterea blochează site-urile celor cu care nu sunt de acord, dar, dacă se întoarce roata, voi aplauda acea putere sau îmi voi aduce aminte de principii ?
Legal, ANCOM nu decide care știre e falsă și nu are nicio atribuție legală în ce privește evaluarea conținutului știrilor sau opiniilor din mass media.
ANCOM nu are decât atribuții tehnice, potrivit propriului regulament și conform legii :
„Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.”
După care se adaugă că blocarea site-urilor s-a făcut la solicitarea Ministerul Afacerilor Interne și a propunerii venite din partea Grupului de Comunicare Strategică. Se înțelege că cenzura vine de la aceste instituții, dar blocarea site-urilor nu intră în atribuțiile ANCOM.
Din câte văd pe net sunt blocate până acum bn-news-romania.info, romania-veche.ro, justitiarul.ro, genocid.ro si ortodoxinfo.ro.
ANCOM nici măcar nu publică o listă pe site-ul oficial.
Motivațiile sună așa :
- „prezintă informații vădit false și care au potențialul de a crea comportament social nejustificat și panică în rândul cetățenilor”.
- „diseminarea știrilor false către diverși receptori le transformă în realități pentru aceștia, putând genera schimbări comportamentale, iar informațiile distribuite pot induce în eroare opinia publică în contextul COVID-19”.
ANCOM a ținut să menționeze că nu va stabili care sunt știrile false, „această responsabilitate revenind Grupului de Comunicare Strategică și Ministerului Afacerilor Interne, conform precizărilor emise de către acesta„.
Asta e grija Partidului ca turma să nu sufere de tulburări de comportament.
Însănătoșire grabnică.
Au transformat și ANCOM în poliție politică
Razvan Furnica
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Abonează-te la blog prin email.
Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!
Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.