Garanția în Spania se extinde de la 2 la 3 ani și la 10 ani pentru piesele de schimb

Diaspora Madrid

Garanția în Spania se extinde de la 2 la 3 ani și la 10 ani pentru piesele de schimb

10 ani, 3 ani, garantia in Spania, garantie, legea consumatorilor, piese de schimb, se extinde

Garanția în Spania se extinde de la 2 la 3 ani. Dacă achiziționați aparate electrice de la 1 ianuarie, acestea vor avea un an în plus de garanție. Până acum, fiecare aparat electric pe care îl cumpărăm în Spania avea o garanție de doi ani. Producătorii sunt obligați să ofere piese pentru reparații în cei cinci ani de la data la care produsul încetează să mai fie fabricat. Cu toate acestea, acum ambele date vor crește, cu o garanție care va dura chiar mai mult decât înainte.

Spania, a adoptat o lege prin care garanția pe care o va avea un produs se extinde la 3 ani. Practic, vorbim despre un an în plus față de perioada de garanție de doi ani pe care o primesc cetățenii Uniunii Europene.

Piesele vor trebui să fie disponibile timp de cel puțin 10 ani după ce produsul nu mai este fabricat.

Astfel, chiar dacă cineva ar cumpăra unul dintre aceste produse în aceeași zi în care încetează să mai fie fabricat, acesta ar putea fi reparat, teoretic, până la un deceniu mai târziu.

De asemenea, nu va fi posibilă nici creșterea prețului pieselor de schimb atunci când acestea sunt aplicate la reparații.

3 ani garanție de la 1 ianuarie 2022

Noua lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022 pentru produsele achiziționate din acea zi. Acum, cumpărătorul va putea alege să repare produsul sau să îl înlocuiască. Până în prezent, compania decidea acest lucru.

În cazul serviciilor digitale, garanția va fi de doi ani. Printre acestea din urmă găsim achiziționarea de programe sau aplicații, jocuri digitale, cărți electronice sau, practic, orice conținut consumat digital.

Sărbători legale în Spania. Vezi calendarul spaniol cu zilele libere pentru anul 2022!

Noua legislație obligă companiile să stocheze piese de schimb timp de 10 ani. Dublându-se astfel perioada prevăzut de actualul regulament, care prevede o limitare la cinci ani.

Legea se aplică tuturor produselor

Toate produsele vândute pieței spaniole vor beneficia de această garanție extinsă. Acest lucru conferă cumpărătorului mai multă siguranță că produsele achiziționate vor putea fi folosite o perioadă îndelungată. În cazul în care vor apărea probleme, costurile acestora vor fi acoperite de asigurare.

Prin extinderea garanțiilor, autoritățile de reglementare vor oferi clienților mai multă protecție împotriva problemelor de fabricație care ar trebui acoperite în cadrul unei garanții limitate. Astfel, punând presiune pe companii pentru a crește calitatea produselor lor și asistența pentru clienți.

Garanția în Spania se extinde de la 2 la 3 ani și la 10 ani pentru piesele de schimb


Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Abonează-te la blog prin email

[jetpack_subscription_form show_subscribers_total=”false” button_on_newline=”false” custom_font_size=”16px” custom_border_radius=”0″ custom_border_weight=”1″ custom_padding=”15″ custom_spacing=”10″ submit_button_classes=”” email_field_classes=”” show_only_email_and_button=”true”]

Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.

Urmărește știrile DiasporaMadrid.com pe Telegram.

Lasă un comentariu