O româncă a încercat să treacă frontiera cu Ungaria cu o valiză în care se afla un adolescent afgan. Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici. În acest caz, tinerei în vârstă de 24 de ani, i-a fost deschis un dosar penal, trasmite Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un copil. Acesta era ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.
Miercuri dimineață, în jurul orei 02:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii.
Vezi și:
România în grupă cu Norvegia şi două echipe asiatice la Mondialul din Spania
Românul împușcat mortal în Spania avea 35 de ani și antecedente penale!
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania.
Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.
În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: politiadefrontiera.ro
O româncă a încercat să treacă frontiera cu o valiză în care se afla un adolescent!
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Abonează-te la blog prin email
Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.