Se reintroduce CARANTINA pentru călătorii care sosesc din Spania. Autoritățile române au actualizat lista statelor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, în contextul epidemiei Covid-19. Astfel persoanele care se întorc în țară din Spania sunt obligate să intre în autoizolare sau carantină.
Spania se regăsește pe lista statelor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, prin urmare la intrarea în România se aplică măsura carantinării persoanelor care vin din această țară, începând cu 11 August 2020.
„Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din țările/zonele cu risc epidemiologic ridicat și au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni români, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute prin HG nr. 553/15.07.2020”, a transmis Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
„Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități”, se mai arată în comunicat.
Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni
Pentru stabilirea acestei liste galbene criteriul de care se ține cont este ca rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori. Aceasta trebuie să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară.
Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică. Aceasta este aprobată de Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Spania avea înregistrate 89,4 cazuri la 100.000 locuitori.
Lista este disponibilă la următorul link: https://www.cnscbt.ro
Se reintroduce CARANTINA pentru călătorii care sosesc din Spania.
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog. Vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Abonează-te la blog prin email
Pe lângă rețelele de socializare precum gab.com, Facebook, Twitter, Instagram, tecunosc, VK și canalul nostru video YouTube.