Spania caută lucrători sezonieri români pentru următoarele campanii agricole. Restricțiile provocate de criza COVID-19 au făcut ca Spania să înregistreze un deficit de lucrători în activitățile din sectorul agricol.
Pe pagina Ambasadei României în Regatul Spaniei a fost publicat următorul comunicat:
În atenția cetățenilor români aflați deja în Spania și interesați să lucreze în sectorul agricol
Din discuțiile purtate de Ambasadă cu patronatele spaniole din agricultură a reieșit nevoia de forță de muncă pentru următoarele campanii agricole. Pe fondul restricțiilor provocate de criza COVID-19, Spania înregistrează un deficit de lucrători pentru activitățile sezoniere din sectorul agricol.
Autoritățile spaniole permit cumularea anumitor tipuri de prestații deja obținute în contextul COVID-19 cu un salariu pentru activitatea desfășurată în agricultură în această perioadă.
Astfel, în perioada 7 aprilie – 30 iunie, în afară de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot fi angajate pentru muncile sezoniere din agricultură și următoarele categorii de persoane:
- șomeri (care vor încasa, în paralel, indemnizația de șomaj și salariul pentru munca prestată)
- persoane care beneficiază de o subvenție agricolă sau alte prestații, care vor fi încasate în paralel cu salariul pentru munca sezonieră prestată
Atenție:
Beneficiarii de șomaj tehnic sau lucrătorii independenți (autónomos) care beneficiază de prestații pentru încetarea activității nu vor beneficia de această măsură!
În context, celor care doresc să lucreze în agricultură le punem la dispoziție datele de contact ale sucursalelor teritoriale ale principalelor patronate spaniole din domeniul agricol: UPA, COAG și ASAJA Andalucia.
Click aici pentru descărcarea listei patronatelor spaniole din domeniul agricol.
IMPORTANT:
Ambasada și Consulatele României în Spania nu se pot substitui Serviciilor Publice de Ocupare spaniole. De asemenea, nu își pot asuma responsabilitatea pentru contractele sau condițiile oferite de angajatori. Vă rugăm să le verificați personal cu atenție!
Eventuale nereguli sau problemele pe care le puteți întâmpina vă sfătuim să le semnalați Inspecției Muncii spaniole, utilizând următorul link:
https://expinterweb.mitramiss.gob.es/buzonfraude/
Sursa: https://madrid.mae.ro
Spania caută lucrători sezonieri români pentru următoarele campanii agricole
Dorim să vă oferim acces exclusiv și imediat la cele mai bune informații.
Abonează-te la blog prin email.
Urmărește DiasporaMadrid.com pe Telegram şi Google News!
Vei primi notificări prin email sau direct pe telefon când vor fi publicate articole noi.